Eu sunt Alexandra Petrache. Pentru unii oameni sunt mamă, soție, fiica, dar pentru persoanele cu care lucrez în cadrul psihoterapiei și al programelor transformaționale sunt pur și simplu Alexa.

La nivel profesional sunt Psiholog, Psihoterapeut eriksonian, Hipnoterapeut, Facilitator metoda IFS (Internal Family Systems).

Sunt aici ca să te ajut să îți atingi potențialul, să înțelegi și să aplici misiunea ta în viață, să te conectezi la propria intuiție și multe altele pe care le detaliez mai jos. Hai alături de mine în această călătorie:

Cum să scap de gândurile negative și să fiu mai prezent? 

Cum să îmi dau seama când îmi vorbește intuiția și când îmi vorbește frica? 

Cum să mă simt că un adult în fața părinților mei, sau în fața superiorilor de la muncă? 

Cum știu că ce-mi doresc este potrivit pentru mine? 

De ce pare uneori că Universul este împotrivă mea și nu mă lasă să manifest ceea ce îmi doresc?

Cum să-mi găsesc menirea sufletului meu?

Întrebările acestea sunt doar câteva din cele pe care le aud în ședințele de terapie sau în programele pe care le susțin. Și precum nimeni nu face lacăte fără chei nici întrebările tale nu vor rămâne fără un răspuns clar dacă poți rămâne pentru puțin timp deschis la perspective noi. 

Intenția mea este să susțin oamenii în procesul lor natural și voit de a: înțelege și aplică misiunea lor în viață, de a nvața cum să se conecteze la propria intuiție, în a fi stăpâni pe sine și pe resursele personale, în a distinge dorințele lor autentice de cele care aparțin ego-ului și a învața cum să creeze și să manifeste conștient ceea ce își doresc.

Cred că energia noastră ne face o introducere, o prezentare mult mai bună decât putem pune noi în cuvinte însă iată, câteva lucruri despre mine. Sunt un suflet la fel ca și tine, sunt om întâi de toate și îmi accept atât latura divină cât și natura imperfectă.

Sunt o femeie împlinită - personal, profesional și în relație cu mine. Am o familie minunată, sunt o soție fericită, mama pentru un băiețel grozav, fiica a doi oameni pe care îi accept că fiind părinți perfecți pentru mine așa cum sunt. Am tot ce îmi doresc iar dacă îmi voi dori mai multe lucruri pe viitor știu cum să le obțin. Lângă mine te poți simți în siguranță. Intențiile mele sunt oneste și clare.

Sunt creator de programele de dezvoltare personală, vindecare și transformare

Programe în care am lucrat cu succes cu peste 2500 de persoane. Pun multă valoare și preț pe timpul omului așa că programele sunt intense și profund lucrative. Îmi doresc să obții rezultate maxime, ușor aplicabile, care să te împuternicească și să-ți dea entuziasm să creezi independent și autonom viața pe care ți-o dorești. Eu cred că lumea noastră exterioară reprezintă lumea noastră interioară împinsă afară și că prin îmbunătățirea relației cu noi și conexiunile noastre cu exteriorul se transformă înspre binele nostru.

Sunt autorul cărții “Când sufletul îți vorbește“

O carte de dezvoltare care este puțin altfel și în care am pus o părticică din viața mea, în care m-am deschis și vulnerabilizat lăsând în același timp mult spațiu pentru tine de identificare, informații și metode prin care poți să găsești vindecare pentru orice latură a vieții. 

Ce au spus oamenii care au lucrat sau au beneficiat de cursurile mele: